Dupa colegul Laurentiu Lenti Chiriac, cred ca sunt cea mai veche în post. Am trecut pragul la (pe atunci) "Atena Bucurestilor" în 90, în prima zi de august.
De atunci s-au scurs (îngrozitor de repede! - ha! ha!) atitia ani! Cum au fost? Frumosi dar grei, grei dar frumosi! Restul este scris în diplomele care au însotit premiile cu care emisiunea FOLK PUR SI SIMPLU a fost gratulata în cei sase ani de existenta, sau în DICTIONARUL POP ROCK FOLK al Danielei Caraman-Fotea la pagina 283 în dreptul numelui TEODORA IONESCU... Mai nou, in ultimii ani, am trei repere: joi, ora 24:00 NOPTI ROCKMANTICE (un fel de "sandwich" cu poezie si muzica), sambata, ora 14:00, DUBLU 60 + TEA si duminica, tot de la ora 14:00, 98,3 DE HITURI ROMANESTI, in care caut sa aduc artisti interesanti, fie la inceput de drum, fie consacrati. Sunt TEA si va astept... Oricum, eu mai am rabdare si speranta...